Harnicii și drepții.

Chestii… socoteli…. cutare-una-alta…. 😛

Harnic

Da, oameni buni, se tot vorbeşte, în mediile umanisto-virtuale, de faptul că, dacă alegi să-ţi „dai” copilul la ora de religie, el automat, va ajunge un fel de inchizitor pravoslavnic, care nu va şti altceva decât rugăciuni şi acatiste.
Că va sta non-stop la coadă la moaşte şi icoane, nu va crede în Darwin, Stalin şi Che Guevara sau Liviu Mihaiu, va cita din Evanghelii şi Epistolele Sfântului Pavel atunci când nu te aştepţi şi mai ales, la alegeri, va vota cu Ponta (aşa a spus unul „ghe la Cluuuj” pe net despre mine când i-am luat apărarea, d.p.d.v. muzical, lui Tudor Gheorghe: „ăsta-i ortodox, a votat cu Ponta”). Pe scurt, va fi „îndoctrinat religios”.
Trec peste faptul că faza cu „îndoctrinarea” e o tâmpenie mai mare decât fosta Uniune Sovietică, deoarece dacă tu nu vrei să înghiţi ceva, nu te poate sili sau convinge nimeni să o faci.
Uite, generaţiei mele i s-a băgat pe gât, din grupa mică până în clasa a XII-a inclusiv, faptul că socialismul şi comunismul sunt cele mai mult ca prefecte orânduiri din istoria omenirii, că Partidul Comunist are grijă, că Tovarăşul Nicolae Ceauşescu erou între eroi, din plai de Olt, stejar de Scorniceşti, părinte drag şi erou al păcii şi de largă recunoaştere internaţională, are şi el grijă, că România e „pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres” datorită acelor „directivili” şi „indicaţilor preţioase”, că Tovarăşa Adi (de la Academician doctor inginer) Elena Ceauşescu, mamă bună şi savant de renume mondial, are şi ea grijă, că uteciştii de azi sunt comuniştii de mâine şi ai patriei brazi, că noi suntem brigadierii ce trec fluierând, dar tot cu urechea la Europa Liberă eram. Pe „Actualitatea românească” şi „Metronom”.
Şi tot bancuri politice spuneam (ca să aibă şi ciripitorii ce să ciripească unde era de ciripit). Şi tot i-am zburat de nu s-au văzut în 1989.
Deci nu.
Dar nu despre „spitale versus catedrale”, „opriţi finanţarea cultelor religioase” ori „şcoalanuebiserică” vreau să vorbesc. Şi nici despre cum poate Remus Cerne(a) sa fie o chestie umblătoare pe picioarele din spate, posibil contagioasă. Ci de o îndoctrinare care e trecută cu vederea şi are loc de foarte mult timp, sub ochii noştri.
Şi care nu are loc doar în şcoli, ci cam prin mai multe locuri.
Iar cine mişcă în front şi nu ia de bune aceste poveşti ce se preumblă ori prin manuale, ori prin cărţi, ori prin cursuri, ori pe la evenimente festiv-aniversare ori comemorative, e automat clasificat drept trădător de ţară, slugă a ungurilor, ruşilor şi evreimii mondiale, scuipător pe mormintele strămoşilor şi încă unul care vrea ca românii să nu ştie din ce neam glorios se trag ori ce strămoşi cu pedigree au avut.

Little white people that STOP you from doing the wrong

Ştim că aici a fost leagănul civilizaţiei cel puţin europene şi cel mult galactice.
Că paleolitic, … mezolitic, … eneolitic şi neolitic…, că Tărtăria,… că Gânditorul de la Hamangia,… că oraşe ale epocii de piatră,… că … etc.
Că virgulă continuitate de minimum milenii.
Să-mi explice atunci cineva, cum mama ei, o civilizaţie de agricultori, crescători de animale, olari şi sculptori de excepţie ne-membri ai Uniunii Artiştilor Plastici s-au transformat într-o naţie de brute războinice care s-au apucat din senin să forjeze săbii, să-şi tragă coifuri de fiţe, să ascută vârfuri de lănci şi de săgeţi şi să se apuce de hăcuit inamici în lupte inter-tribale.
Ştim, la fel, despre, nu-i aşa, daci. Ştim şi Adevărul despre daci, care e aşa adevăr de e mai logic să crezi în Făt-Frumos, Scufiţa Roşie, Baba Cloanţa Cotoroanţa ori Donald Răţoiul.
Dacii erau cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, erau avansaţi tehnic, material şi spiritual, iar contemporanii ori cădeau în cap de admiraţie, ori se ofticau a moarte. Mai ales romanii. Vorba cântecului zalmoxian „Romanii-mi poartă pică, da n-are valoarea mea”.
Deci ei, romanii, evident de ciudă pentru avansul tehnic şi spiritual al daco-geţilor, sătui de clima mediteraneeană şi dornici de temperaturi generatoare de disconfort termic, s-au gândit să-i cucerească pe daci, pentru că le făceau un fel de concurenţă neloială.
De fapt, romanii aveau două probleme cu dacii.
Prima era că închinătorii la Zalmoxis aveau aur, dar nu aveau hipsteri care să facă panaramă cum că „uniţi salvăm”. Dacă nu vă place ideea asta, avem alta. Dacii erau cam tâlhari şi prăduiau la sud de Dunăre. Ba cică primeau şi taxă de şmecher. Când nu mai pica taxa de şmecher din, să zicem, Moesia, pac, treceau Donarisul şi făceau prăpăd: jafuri, omoruri, incendii, tot tacâmul, de unde reiese şi că le cam plăcea asta. Şi culmea, pe teritoriul unui imperiu care i-a căpăcit pe alţii mai fiţoşi.
Adică: vecinii tăi cam sar gardul şi-ţi fură din grădină. Ba te mai iau şi la bătaie, îţi dau foc şi la garaj şi-ţi omoară câinele preferat. Tu ce faci ? Iei măsuri, nu ? Ori continui să le plăteşti taxa aia de protecţie, ori rupi tu pisica în două şi îi iei la ciomăgeală. Asta au făcut şi romanii: au luat măsuri.
Au trimis ceva expediţii de pedepsire, sau mai degrabă de tatonare în care, chiar dacă au fost iniţial învinşi, au învăţat cum să gestioneze viitorul conflict. Apoi au pornit cele două războaie, de la 101-102 şi 105-106, în care au fost victorioşi.
Deci dacii NU i-au bătut pe romani la 101-102. Dimpotrivă, Decebal a fost învins şi a fost silit să ceară o pace cam incomodă. S-a semnat şi un acord pe tema asta. Dar Decebal a încălcat acordul, şi a fost nevoie de războiul nr. 2, cel din 105-106, în care romanii i-au cam spulberat pe daci. Era logic aşa, deoarece tactica, armamentul şi logistica romană Erau. Nu spun cum, e de ajuns să spun că erau la ei iar la „adevăruldespredaci” nu. La daci nu erau, ei se bazau pe atacuri de gherilă care, ce-i drept, luau prin surprindere, făceau victime, aduceau chiar victorii locale, dar una e bătălia şi alta războiul. Războiul din 105-106 a fost IAR câştigat de romanii lui Traian.
Ceea ce nu se prea spune e că mulţi daci erau de partea romanilor, împotriva dacilor-daci.
Sarmizegetusa Regia nu a fost cucerită însă, pentru era ocupată de romani încă din 102.
Şi astfel, Dacia sălbatică şi incomodă a devenit o frumoasă Dacia Felix, provincie romană, cu olecuţă de civilizaţie: drumuri, oraşe, castre, apeducte, băi, villae, vici, pagi.Decebal cel harnic” a fost învins de „Traian cel Drept” pentru că pentru vatra lor amarnic, au dat cuatâţia duşmani piept, în acest caz dând piept unul cu celălalt. Decebal cel harnic s-a sinucis de teama de a fi luat prizonier, la Traian cel drept ajungând doar capul şi mâna dreaptă, plus foarte mulţi prizonieri, foarte multe trofee de război, plus un teritoriu bun de colonizat cu romani pentru că – virgulă – trebuia să fie continuitate.
Aşa s-a format poporul român.
Romanii colonizaţi – mai scrâşnind din dinţi, mai „ce să faci, asta e” – şi-au găsit femei dace. Copiii lor au fost o scurtă vreme daco-romani, apoi au devenit români get-beget.

(va urma: nu-mi pasa daca te-ai lamurit sau mai vrei, imi fac damblaua pana la capat)

Acoperire până în fundul curţii

wifi1

Săptămâna trecută, cineva care e sculă pe-o basculă ce produce electronice şi electrocasnice, dorind să se transforme într-un izvor de la care să se adape românul însetat de tehnologie, ne-a explicat că nu de WC-uri în casă e nevoie în ţara asta, ci de tablete.
Auzindu-l, am fost tentat să pun aberantul enunţ pe seama unei rătăciri maladive, însă apoi, m-am gândit că băiatul are pe stoc oarece baxuri de tablete şi voia să scape de ele. Totodată, m-am mirat că n-a fost cooptat în guvernul tehnocrat (Na, că mi-a ieşit şi rima!). Are stofă.

Probabil că aş fi abandonat acest subiect în pustietatea uitării, dacă la sfârşitul săptămânii trecute, străbătând câteva sate din ţară, n-aş fi observat, pe la porţile unor case dărăpănate, cu WC-ul în fundul curţii (de-l puteai localiza numai cu luneta), adolescenţi ce prestau hipnotizaţi la smartphone şi tablete. Mi-am zis:
„- N-o fi ăla întreg la viziune, dar nici ăştia nu bunghesc dincolo de chat”.
Pare că între statul pe vine în fundul curţii, între patru scânduri, cu tableta fixată în podul palmei şi meditatul pe un „tron” instalat în baia din casă, prima opţiune e mai cu lipici. Dacă diferenţa dintre urban şi rural se face prin prisma budei din fundul curţii, apoi tableta vine să elimine discrepanţele şi să unească cele două spaţii, în acelaşi „like”. Pendulând între tradiţionalismul involuntar şi modernitatea copleşitoare, vreo patruzeci la sută dintre români sunt mai deprinşi cu atingerea touchscreen-ului, decât cu trasul apei după uşurare. Asta înseamnă că am plonjat direct în lumea tehnologizată, sărind peste alte lumi, cu robinet, chiuvetă, WC, rezervor pentru trasul apei, ş.a.m.d. E aceeaşi căţărare nefirească, în care se ignoră etape fireşti. Vrem să ajungem în penthouse-ul de la etajul zece, fără să parcurgem nivelurile de dedesubt.

O conversaţie pe chat purtată din WC-ul din curte, între două forţări abdominale, e imaginea ce defineşte, într-o bună măsură, starea societăţii româneşti.
Unii plătesc rate care-i împovărează, pentru maşini, cărora nu au bani să le facă plinul şi pe care le ţin în faţa blocului, doar-doar o crăpa vreun vecin de invidie. Vorba aia: „N-am bani, dar mă port.” Da, afirmaţia directoraşului de la compania producătoare de telefoane, tablete şi alte minunăţii ale tehnologiei pare desprinsă, la prima vedere, dintr-o lume absurdă. Am putea spune că ea are şi un conţinut cinic. Totuşi, aruncând o privire de ansamblu peste patrie, peste manifestările şi năzuinţele multor compatrioţi, vom ajunge la concluzia că respectiva declaraţie nu pare, ci este desprinsă dintr-un decor absurd. Este, ăsta e termenul potrivit. Prădător feroce, omul a simţit mirosul de sânge ce curge prin venele mentalităţii celor pe care şi-i doreşte muşterii. A exploatat o realitate anormală şi un apetit ancestral pentru plasarea carului înaintea boilor.

Vi-i amintiţi pe cei care, cu ani în urmă, îşi cumpărau telefoane scumpe, dar n-aveau bani să-şi încarce cartela? Îşi etalau, pe unde apucau, neputincioasele achiziţii, pentru a stârni admiraţie şi invidie în rândul comesenilor. Lucrurile nu s-au schimbat la nivelul fondului, adică în stabilirea priorităţilor, ci s-au modificat doar formele. Să ne trăiască haznalele, să crească lanurile de porumb înalte, să ne putem tupila în ele, iar peste toate să ne ţină bateria tabletei.

Aşa să ne ajute conexiunea wireless şi datele mobile!

Harnicii și drepții. 2

motto: „Scoate Dacul din tine !”

Dacul modern

Unde rămăsesem ?
A, la romanii care au cucerit Dacia, invidioşi fiind ei că dacii erau cei mai viteji şi cei mai drepţi, că aveau mânz, barză şi viezure şi ca să verifice daca limba vorbită de ei era dacă, nu latină.
Împărţind, astfel, poporul dac şi teritoriul asemenea, în două categorii: dacii liberi şi dacii ocupaţi. Şi astfel, istoria patriei ne spune că, în timp, s-a format poporul român plus limba cu acelaşi nume. Pentru că, ştie ea istoria, romanilor le-a plăcut aici că aveau ierni de crăpau pietrele din Forul de la Ulpia Traiana Sarmuzegetusa şi, în plus, erau multe femei dace rămase „libere” din motive de războaie daco-romane pe care le-au putut lua de neveste. Aşa erau romanii, plini de spirit european şi adepţi ai multietnicităţii şi multiculturalităţii.
Plus că, în altă ordine de idei, nu ştiu care femeie romană din Cetatea Luminilor ar fi lăsat, ca să zic aşa, frumuseţe de climă italică şi posibilităţile de „loisir” ale Metropolei Metropolelor pentru a se duce unde se agaţă Tabula Peutingeria-n cui, în Dacia Felix, decât dacă bărbat-so era obligat să ajungă „în interes de serviciu” pe acolo, pe la daci.
La fel, nu cred că romanii ăştia, colonişti ai teritoriului nou-cucerit, erau latini-latini. Cert e că totdeauna ei, romanii, au luat femei dace. Nu stiu daca a fost si invers, nu am auzit ca o femeie romană să fi luat de bărbat vreun dac.
Nu contează, cert este că astfel, din romani şi dace (sau, na, daci şi romane) s-a format, în scurt timp, poporul român. Şi implicit limba română.
Nu mi-e clar însă din cine şi cine s-a format poporul român în Dacia „liberă”, neocupată de romani.
Aici intervine trupa de dacomani, care spune, cu argumente de la oricine, de la „scholari” ai Vaticanului la generali în retragere băştinaşi, medici stomatologi, poeţi, cronicari citiţi pe sărite şi ex-tovarăşi de la Cultură, cum că romanii vorbeau limba dacă. Şi că limba latină e de fapt dacă. Şi că daca e latină.
Şi că noi nu suntem urmaşii Romei, ci exclusiv ai dacilor, liberi, ocupaţi ori aşa şi aşa.
Că retragerea aureliană nu ne-a retras, că migratorii au venit şi au plecat, că slavii s-au crucit (evident, după ce au fost creştinaţi) de ce ditamai civilizaţie avem aici şi s-au românizat instant şi că toţi, cum au luat contact cu noi, dacii, şi-au băgat picioarele în obiceiurile şi limba lor şi ori s-au „asimilat”, ori au plecat în cele patru zări, cu bagajul de cunoştinţe acumulat de la noi, ca să fie daci pe unde-or poposi ei.
Teoria asta a continuităţii şi uniformităţii locuirii pe un teritoriu mi se pare cam aiurea. La fel cum aiurea e să spui că toţi au rămas ori toţi au plecat din Dacia. Şi că toţi erau exclusiv daci, apoi daci-români şi că aşa au rămas până în zilele noastre.
Sigur, oraşele romane au fost părăsite de locuitorii lor „serioşi”.
Hai să vă explic cum ar fi, acum, o retragere aureliană. Se dă un oraş mare: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Timişoara, Sibiu. Pleacă primăria, prefectura, poliţia, Jandarmeria, armata, fiscul, servicul de salubritate, benzinăriile. Se ia apa, gazul, curentul electric, cablul. Nu mai poţi lucra, că nu mai există „serviciu”. Magazinele se închid. Mai stai sau o tai ? O tai.
La ţară e ceva mai suportabil, mai altfel, acolo ai pământ, animale, livezi, vii. E OK, până vin migratorii. Migratorii rapizi, care-s doar în trecere, te jefuiesc şi pleacă. Ăilalţi, mai domoli, zic „uite ce plai mioritic avem pe-aici” şi se stabilesc, temporar sau definitiv. Loc este pentru toţi. Îşi fac sate, la fel ca puţinii băştinaşi daco-romani rămaşi la nord de Dunăre. Prind gustul acoperişului sub cap, că nu or fi migrat doar de dragul de a fi menţionaţi în istorie ca populaţii migratoare, ci or fi avut şi ei problemele lor, retragerile lor aureliene.
Se întălnesc cu „naţionalităţile conlocuitoare” pe la târguri ori mai pun, aşa, în comun, de un jaf, prin zonele mai civilizate sud-dunărene. Învaţă unii de la alţii. Îşi împrumută uneltele şi chiar ocupaţiile. Denumirile vechi se uită şi apar cele noi, slave de obicei, ca să-şi bată istoricii capul după aceea cu ele: Grădişte, Sălişte, Racoviţa, Zlatna, Craiova. Îşi împrumută cuvinte-lipsă din dicţionarul celor care nu le aveau lipsă. Apulum devine Bălgrad. Pe hartă apar munţi cu „pastores romanorum”, păduri ale „blacorum et bisenorum”, enclave de slavi, de cumani, de pecenegi. Care se amestecă sau nu cu ceea ce a rămas daco roman, la fel cum ciobanii mărgineni îşi luau câte o „ruscă” de nevastă, când ajungeau cu turmele dincolo de Nipru.
Cât de romani ca etnie erau, romanii care s-au „cuplat” cu femei dace ? Câţi erau, traci, britanici, gali, greci, iudei ? Hm, şi aici e o problemă delicată.
„I-am asimilat pe slavi”, se zice în cartea de istorie. „I-am asimilat pe toţi”, zic dacomanii.
Eu mai degrabă cred că a fost o convieţuire şi o asimilare reciprocă. Dacă i-am asimilat 100% pe slavii de aici, asimilarea s-a făcut cu preţul a cel puţin 20% cuvinte de origine slavă în vocabularul nostru şi a revoltător de multe toponime din aceeaşi limbă pe teritoriul patriei.
Cert e că aici a fost, mult timp, ţara nimănui. Formaţiuni statale mici, mai mult uniuni de sate, cu cnezi (cuvânt slav) şi sfaturi ale bătrânilor, cu etnii cât cuprinde cu multe „spaţii libere” ale nimănui din punct de vedere al proprietăţii. Plus o mobilitate a populaţiei extrem de mare pe care noi nu o înţelegem acum, dar atunci era la ordinea zilei.
Deci, scuze, nu am fost noi, românii, exclusiv daci, nici măcar exclusiv daco-romani. Ci mult mai multe lucruri. La fel cum nici limba noastră nu e exclusiv dacă sau latină, ci doar romanică, având destule alte influenţe regionale. Dacomanii că nu a avut cum, în aproximativ 200 de ani de ocupaţie romană, să se romanizeze, lingvustic, popuru’. Chiar ?
Să nu uităm că dominaţia fanariotă a durat tot atât şi ne-a făcut limba varză cu grecisme şi turcisme.
Secolul XIX a fost un secol care ne-a franţuzit.
Plus că vedeţi cum am ajuns să vorbim de la 1990 încoace, când deja limba română devine rongleză. Mai lăsaţi-o moale.

Tiganie In Cimitir

Data viitoare vom vorbi despre „cine-a fost primu-n Ardeal”.