De Bine… De Rau ….

motto: la bine putem să fim doar unici: la rău,vorba aia, nu-i aşa rău ca la alţii Mari figuri suntem noi, sibienii, ori localnici, ori plecaţi. Ne iubim oraşul ca nişte adolescenţi care şi-au pupat prima oară gagica, îi scriem scrisori de amor şi declaraţii de iubire supremă, nu pierdem ocazia, de câte ori pică […]

Femei Puternice. 3 din 10

Ideea e că femeile, așa cum puteți citi și  aici, devin din ce în ce mai puternice, mai independente, mai emancipate și unele dintre ele chiar mai egale. Iar bărbații nu par a avea nimic împotriva acestor obiceiuri. N-am înțeles totuși dacă știrea era adresată femeilor care se simt puternice sau bărbaților cărora le plac […]

Ironicule, anii tai de puscarie ….

Pentru că n-am fost în stare să facem o tranziţie onestă de la socialism la capitalism, o altă spirală ne-a ocupat istoria ultimilor 25 de ani: ne-am nesimţit. Sau ne-am obişnuit cu nesimţirea. Înainte de democraţia originală, cădeau cerurile peste familie dacă intra vreunul la puşcărie. “A lu’ Cutare e la Gherla” echivala cu o […]